Atunci cand vine vorba de spoturi publicitare am doua canale de Youtube pe care le urmaresc cu sfintenie, Coca Cola si BMW USA. Pentru mine aceste doua branduri reprezinta sursa de inspiratie si de ce nu o adevarata lectie despre ceea ce inseamna publicitatea la cel mai inalt nivel.
Acum doua zile, pe data de 5 august, BMW USA a lansat un nou spot publicitar de-a dreptul genial, mai exact este vorba despre spotul noului BMW 330e. Pentru cei ce nu stiu modelul BMW 330e este un Seria 3 hibrid ce dispune de doua motoare, unul pe benzina de 2 litri supraalimentat ce dezvolta 180 de cai putere si unul electic ce dezvolta 87 de cai putere. Mai simplu 330e este o masina de aproximativ 250 de cai putere, capabila sa atinga de la 0 la 100 de km/h in mai putin de 6 secunde, toate acestea cu un consum mediu de sub 4 litrii la suta de kilometrii.
Revenind insa la spotul in sine, acesta este o ironie fina la adresa viitorilor posesori de Tesla Model 3, posesori ce vor mai avea de asteptat pana la inceputul anului 2018 pentru a putea intra in posesia masinilor. Inca de la inceputul spotului se poate vedea un astfel de viitor posesor de Tesla ce va trebui sa isi mai plateasca taxele de inca doua ori (daca nu mai mult), ce va intra in noul an de inca doua ori (daca nu mai mult), toate acestea pana cand noua sa masina electriva va fi livrata. In acelasi timp vecinul sau pleaca la drum cu noul BMW 330e, ” o masina pe care o asteptai fara sa mai fi nevoit sa astepti”.
Pana in prezent spotul a avut aproximativ 37.000 de vizualizari, deloc rau pentru o astfel de campanie.
Astfel de “meciuri” nu reprezinta o noutate pentru BMW si in general pentru industria auto de peste ocean. Cu toate acestea mereu a existat si o replica din partea brandului atacat. Chiar sunt curios daca acum Tesla va veni cu o replica la acest spot.
Pentru mai multe filmulete ale celor de la BMW USA nu ezitati sa urmariti canalul acestora de Youtube.