Pentru multi si mai ales pentru cei pasionati de ceasuri acest articol reprezinta o banalitate. Cu toate acestea sunt o multime de oameni care vor doar sa isi cumpere un ceas si vor sa afle diferentele, plusurile si minusurile mecanismelor automate si a celor cu quartz. Ei bine m-am gandit ca ar fi util sa scriu acest articol fix pentru aceasta categorie de persoane, pentru a explica scurt si simplu care sunt avantajele si dezavantajele celor doua tipuri de mecanisme.
Mecanismul ceasului este practic motorul ce il pune in functiune. La ora actuala in piata exista doua tipuri de mecanisme, mecanismele pe quartz si mecanismele mecanice. La randul sau mecanismele mecanice se impart in doua categorii: mecanism automatic si mecanism manual. Despre mecanismele manuale nu voi discuta in acest articol deoarece acestea sunt foarte rar intalnite la ceasurile noi, mecanismele manuale se regaseau acum zeci de ani si presupuneau tensionarea unui arc. Detensionarea arcului punea practic in miscare ceasul, dezavantajul acestui tip de mecanism era dat de capacitatea de tensionare a respectivului arc. Practic acul ceasului trebuia tensionat (intors cum spuneau buncii) zilnic pentru a tine in functiune mecanismul.
Revenind insa la cele doua tipuri de mecanisme voi incerca sa raspund cumva la doua intrebari: care este mai potrivit pentru mine? si care este diferenta dintre ele?. Pentru a putea face insa acest lucru trebuie sa scriu cateva cuvinte despre fiecare mecanism in parte.
Ceas Automatic – Caracteristici specifice:
Primele ceasuri cu mecanism mecanic au aparut in jurul secolelor 15-16. La momentul respectiv aceastea aveau mecanisme manuale de genul celor despre care am vorbit putin mai sus. Primul ceas cu mecanism automatic a fost inventat la inceputul secolului 18.
Un ceas automatic este construit din zeci, uneori chiar sute de mici componente. Prin miscarea mainii aceste componente tensioneaza automat arcul principal al ceasului (power reserve) punandu-l astfel in miscare. Daca la ceasurile cu mecanism manual trebuia tensionat manual arcul la ceasurile automatice componentele interne fac acest lucru in locul dumneavoastra. La acest tip de ceas trebuie avuta mare atentie la calitatea mecanismului din interior. Exista pe piata mecanisme de calitate ce pot tine in tensiune arcul ceasului mai bine de 36 de ore, fara nici cea mai mica miscare a acestuia, insa exista si mecansime ce nu tin tensionat arcul nici macar 8 ore. Ce inseamna asta? Practic un mecanism bun mai tine ceasul functional inca 36 de ore din momentul in care l-ai dat jos de la mana, in timp ce la un ceas cu mencanism de proasta calitate ai toate sansele ca dimineata sa trebuiasca sa ii potrivesti ora.
Ceas Quartz – Caracteristici specifice:
Ceasurile cu quartz sunt mult mai recente, mai exact primul ceas cu quartz a fost inventat de catre Seiko in anul 1969 iar primul ceas cu acest tip de mecanism a fost Seiko Astron. Interesant este si faptul ca cei de la Seiko au pastrat si in prezent gama Astron, un ceas din aceasta gama fiind, in Romania, undeva intre 1000 si 3000 de euro.
Un aspect interesant cu privire la ceasul Seiko Astron lansat in 1969 este acela ca la momentul respectiv era unul dintre cele mai scumpe ceasuri din lume. Produs doar in 100 de exemplare un astfel de ceas costa mai mult decat o Toyota Corolla.
Ceasurile cu quartz functioneaza cu ajutorul unei baterii ce trimite un mic impuls electric prin intermediul unui cristal de quartz. Atunci cand electricitatea trece prin respectivul cristal de quartz aceasta oscileaza la o frecventa constanta. Prin intermediul acestor oscilatii, vibratii mecanismul ceasului reuseste astfel sa tina timpul.
Datorita faptului ca vibratiile quartz-ului sunt aproape perfecte, ceasurile cu acest tip de mecanism reusesc sa fie foarte precise. De exemplu un mecanism de o calitate medie are o variate de timp de aproximativ plus minus 10 secunde pe luna. Asta inseamna ca un astfel de ceas ramane in urma cu aproximativ 2 minute intr-un an intreg.
Parere personala:
Daca tot ce am scris mai sus pare prea complicat voi incerca sa simplific putin.
Daca aveti un buget ceva mai redus sau vreti un simplu ceas de calitate care sa indice ora corect atunci nu aveti de ce sa dati bani suplimentari pe un ceas automatic. Ceasurile cu quartz sunt mai precise decat cele automatice, nu se opresc daca nu le porti, costa mult mai putin deci pentru o persoana care doreste doar un ceas atunci ceasul pe quartz este solutia.
In schimb daca doresti un ceas care in acelasi timp sa fie si un accesoriu elegant atunci singura varianta este ceasul automatic. Intradevar costa mai mult decat un ceas pe quartz insa mecansimul din interior, in cele mai multe cazuri, este o adevarata opera de arta, iar arta se plateste scump. Cumparand un ceas automatic de calitate vei purta la mana maiestria unor ceasornicari cu zeci de ani de experienta, vei purta un mecanism compus din sute de piese marunte ce printr-o simpla miscare a mainii pun in miscare ceasul. Eu personal sunt fanul ceasurilor automatice ce lasa la vedere, inclusiv in cadran, mencanismul ceasului. Unul din ceasurile mele preferate este un astfel de ceas si anume Edox Les Bemonts Style and Elegance.