Deja a devenit un obicei ca sfarsitul lunii noiembrie sa ne gaseasca intr-o tara nordica. Acum doi ani am fost in Stockholm, anul trecut in Oslo iar anul acesta nu se putea altundeva decat in Copenhaga. Din punctul meu de vedere Copenhaga este cea mai frumoasa capitala nordinca (dintre cele trei). Spun asta deoarece oriunde alegi sa mergi in acest oras, chiar si in zonele periferice, este imposibil sa nu gasesti ceva ce merita vazut. Din punctul meu de vedere Copenhaga se asemana foarte mult cu Amsterdamul insa este un oras mult mai civilizat si mai linistit.
Ce este important de stiut in cazul in care alegeti sa calatoriti in Copenhaga!
Primul si cel mai important aspect este de natura financiara. Copenhaga este un oras extrem de scump asa ca mare atentie la buget. Pentru a va face o idee costul unei calatorii cu mijloacele de transport in comun costa incepand de la 24 de coroane (preturile difera in functie de numarul de zone in care alegi sa mergi), aproximativ 15 lei iar costul unui abonament pe o zi costa 150 de coroane, aproximativ 90 de lei.
Al doilea aspect important tine de ceea ce doriti sa vizitati. Copenhaga are o multime de obiective turistice iar o parte dintre ele se afla la periferia orasului sau chiar in afara acestuia. Este important de stiut inca de la bun inceput ce doriti sa vizitati pentru a va putea planifica din timp excursiile. De exemplu obiective precum Experimentarium sau National Aquarium se afla la aproximativ 30 de minute de mers, cu mijloacele de transport in comun, de centrul orasului.
Pentru a putea scuti ceva bani luati in calcul si varianta Copenhagen Card. Cardul poate fi achizitionat pe una, doua, trei sau cinci zile si costa intre 54 si 121 de euro. Noi am optat pentru varianta de trei zile ce costa 93 de euro si include transport public gratuit pe toate zonele inclusiv de la aeroport la gara centrala si intrari la majoritatea obiectivelor turistice din Copenhaga.
Ce am vizitat in Copenhaga!
1. Muzeul si vechea fabrica de bere Carlsberg. Nu la fel de spectaculos precum muzeul Haineken din Amsterdam sau muzeul Guiness din Dublin, insa un loc interesant de vazut atunci cand ajungi in Copenhaga. Pana la urma Carlsberg este o emblema a orasului.
2. Parcul de distractii Tivoli. Pracul Tivoli reprezinta punctul principal de atractie al orasului. In timpul iernii acesta se transforma intr-un imens targ de Craciun, un loc ideal pentru cei mici dar nu numai. In cazul in care intentionezi sa treci pe aici rezerva-ti cateva ore bune pentru ca ai ce vedea.
3. Canalul Nyhavn. Acest canal este trademarkul orasului, este probabil cel mai pozat loc din Copenhaga. Tot de aici pleaca si o multime de excursii cu barca ce va vor purta pe canalele orasului.
4. The Round Tower. Situat chiar in inima orasului acest turn va va oferi o panorama de vis asupra centrului vechi.
5. Castelul Rosenborg. Acesta este probabil cel mai spectaculos castel din Copenhaga si se afla la doar cateva minute de mers pe jos de centrul istoric. In imediata apropiere a acestuia se poate vizita si gradina botanica.
6. Experimentarium. Experimentarium este locul ideal pentru cei mici. Se aseamana foarte mult cu mai cunoscutul Nemo Science Museum din Amsterdam. Este important de stiut ca acest muzeu nu se afla tocmai in oras pentru a ajunge la el va trebui sa mergeti mai bine de 30 de minute cu autobuzul.
7. National Aquarium. National Aquarium este unul dintre cele mai spectaculoase Aquarium-uri vazute de mine pana acum (si am vazut cateva). Acesta se afla in afara orasului iar pentru a ajunge la ele trebuie sa luati atat metroul cat si trenul.
8. City Hall Tower. Turnul primariei este probabil cel mai intalt loc din care poti admira zona centrala a orasului Copenhaga. Mare atentie turnul nu este deschis tot timpul, sunt organizate doua tururi in timpul saptamanii (la ora 11:00 si 14:00) si unul singur in weekend la ora 12:00.
9. Magstræde. Magstræde este una dintre cele mai colorate strazi din Copenhaga. Un loc interesant de vazut si de facut poze. Uneori, strada, poate fi destul de aglomerata mai ales daca aveti ghinionul sa prindeti tururi turistice.
Unde am mancat in Copenhaga!
- Gasoline Grill. Pentru cine nu stie Gasoline Grill este un must visit atunci cand discutam de Copenhaga. Pentru multi burgerii de aici sunt cei mai buni din oras.
- Flottenheimer. Din punctul meu de vedere aici am mancat cel mai bine in Copenhaga. Va recomand sa incercati cotletul de miel.
- The Olive Kitchen & Bar. Acest restaurant este unul dintre cele mai apreciate din Copenhaga iar pentru a manca aici aveti nevoie de o rezervare cu 2-3 zile inainte. Felul principal a fost ok insa desertul a fost de-a dreptul genial, va recomand sa incercati Panna Cotta.
- In cazul in care nu puteti incepe ziua fara un mic dejun satios, aveti destul variante. Puteti incerca Mad & Kaffe sau Next Door Cafe. O alta varianta buna pentru mic dejun este si Fresh Food Market, o piata unde puteti alege dintr-o varietate de mancaruri pentru mic dejun: peste, omlete, iaurturi, patiserie etc.
Unde am fost cazati in Copenhaga!
Asa cum probabil va imaginati cazarea nu este tocmai ieftina aici. Costul unui hotel de 3-4 stele depaseste lejer suma de 1000 de lei pe noapte. Cu toate acestea Copenhaga are o multime de hosteluri ce ofera inclusiv camere duble cu baie proprie. Noi de exemplu am fost cazati intr-un astfel de hostel, Steel House Copenhagen, iar pentru a va face o idee despre ceea ce inteleg ei prin hostel va spun cateva din facilitati: piscina, sala de fitness, restaurant, zona de entertainment etc. Singurele dezavantaje sa spun asa au fost dimensiunea camerei, nu tocmai mare, si faptul ca prosoapele erau schimbate o data la 4 zile. Cu toate acestea puteai comanda (contra cost) prospae in fiecare zi daca doreai. Costul camerei aici, pentru trei nopti, a fost de 1900 de lei pentru camera cu balcon sau 1700 de lei pentru o camera fara balcon.
P.S. Imi cer scuze pentru poze insa vremea nu prea a tinut cu noi in acest concediu, am prins ploaie sau nori in toate cele 4 zile. Acesta este motivul pentru care toate pozele sunt ceva mai intunecate.