Tissot este unul dintre brandurile mele preferate atunci cand vine vorba de ceasuri Swis Made motiv pentru care sunt destul de atent la tot ceea ce se intampla pe canalele de social media ale brandului in cauza. Acum cateva zile acestia au publicat pe contul de Youtube un filmulet exceptional ce prezinta pe scurt istoria de peste 160 de ani a brandului.
Pentru cei ce nu stiu compania a fost infiintata in anul 1853 de catre Charles Felicien Tissot impreuna cu fiul sau Charles Emile Tissot in localitatea elvetiana Le Locle aflata in apropierea muntilor Jura. De atunci si pana in prezent acest brand a reprezentat, asa cum spune spune si filmuletul, “a never ending story of innovation and respect of tradition”.
Tissot lansa chiar in anul infiintarii, 1853 primul ceas de buzunar, cu un singur mecanism, ce afisa doua fusuri orare. Un alt moment important in istoria brandului a avut loc in anul 1951 cand se lansa ceasul Navigator, primul ceas automat din lume ce afisa 24 de fusuri orare concomitent. In 1978 se lansa ceasul F1, un ceas dezvoltat pentru echipa de Formula 1 a britanicilor de la Lotus. In 2011, ceasul Le Locle Cosc castiga primul loc la prestigiosul eveniment “International Chronometry Competition”, la categoria ceasuri clasice.
Interesant este ca desi au trecut mai bine de 160 de ani de la lansarea primului ceas Tissot, fabrica se afla fix in acelasi loc in care a luat nastere. De asemenea Tissot este Official Timekeeper pentru competitii de anvergura precum MotoGP, NASCAR, NBA etc.
Din punctul meu de vedere un ceas reprezinta mai mult decat un accesoriu. Atunci cand pui la mana un ceas nu porti doar obiectul in sine ci si istoria si traditia brandului ce l-a fabricat iar cei peste 160 de ani ai brandului Tissot fac din orice ceas iesit din fabrica din Le Locle un adevarat obiect de arta. Mai multe detalii cu privire la ceasurile Tissot puteti gasi pe siteul oficial al acestora www.tissotwatches.com