De curand ne-am intors dintr-o excursie de cateva zile in Olanda, tara ce gazdueste unul dintre cele mai vechi si mai impresionante muzee auto din Europa, daca nu chiar din lume, muzeul auto Louwman din Haga. Pentru mine este al patrulea muzeu auto pe care il vizitez (asta daca luam in calcul si Tiriac Collection) si pot spune fara indoiala ca este de departe cel mai spectaculos.
Cu toate ca acest muzeu este defapt o colectie privata nu va asteptati sa gasiti masini noi asa cum se intampla de exemplu in cazul colectiei Tiriac Collection. Cele mai noi masini din muzeu au fost produse pe la mijlocul anilor 80 iar cea mai veche dateaza de la 1886. De asemenea tot aici puteti vedea o serie de masini unicat ce au aparut in filme precum James Bond sau The Godfather, sau masini ce au apartinut unor personalitati precum Elvis Presley, Steve McQueen sau Winston Churchill.
Revenind insa la istoria muzeului Louwman acesta dateaza inca de la 1934 iar prima masina a acestuia a fost un Dodge Touring Car din 1914. De atunci si pana acum muzeul a depasit cu mult numarul de 100 de automobile expuse.
Ce masini poti vedea in muzeul auto Louwman?
Tinand cont ca muzeul are cu mult peste 100 de automobile imi este de-a dreptul imposibil sa le pot mentiona pe toate. Cu toate acestea nu pot sa nu trec in revista cateva automobile precum: Baker Electric Roadster (una dintre primele masini electrice din lume), Cadillacul Fleetwood modificat special pentru Elvis Presly, Lincolnul V12 aparut in filmul The Godfather, Aston Martinul DB5 din filmul James Bond Goldfinger, Pegaso Z-102 Berlineta, Jagaur XKSS, Spiker 60HP – prima masina din lume cu motor in 6 cilindrii, tractiune integrala si frane pe toate cele patru roti sau cele cinci modele Bugatti produse intre anii 1913 si 1934.
Pe langa masinile de serie, tot aici, mai pot fi vazute si o multime de automobile ce au facut istorie in motorsport. Printre acestea amintesc Lagonda M45R – castigatoarea cursei de la Le Mans din 1935, Jaguar D-Type XKD 606 – castigator in curs de la Le Mans din 1957, Lagonda V12 – castigatoarea cursei de la Le Mans din 1939. Tot la capitolul motorsport mai pot fi admirate masini precum Porsche 718/2 din 1960 – masina Porsche din Formula 2, Ferrari 375 Indianapolis, Maserati 8C Monoposto si lista poate continua mult si bine.
Cele mentionate mai sus nu cred ca reprezinta nici 10% din ceea ce are de oferit muzeul auto Louwman. Ceea ce este interesant la muzeul Louwan este ca nu trebuie sa fi neaparat un fan al automobilismului pentru a ramane fascinat. Acesta iti ofera o adevarata intoarcere in timp prin decenii de istorie nu doar a automobilului cat a industriei si a evolutiei tehnologice in general.
Pretul de intrare la acest muzeu este de 15 euro de persoana iar copii sub 5 ani beneficiaza de gratuitate. Ar mai fi de mentionat ca pozitia muzeului nu este una tocmai centrala, acesta se afla undeva la intrarea in orasul Haga, noi am ajuns la el cu masina insa exista si o statie de autobuz chiar la doar cativa metrii de acesta. De asemenea daca veniti cu masina personala/inchiriata mai trebuie luat in calcul tariful parcarii, acesta fiind de 10 euro pe toata durata sederii.
Asa cum am mentionat si mai sus in cazul in care doriti mai multe informatii despre muzeu nu ezitati sa intrati pe siteul acestora www.louwmanmuseum.nl.